
Totul până la bani
Ne place retailul, ne atrage, ne place să ne plimbăm, să vedem produse apetisante. Aspirăm să avem cămara plină, dulapurile, rafturile, birourile. Practic să avem

Ne place retailul, ne atrage, ne place să ne plimbăm, să vedem produse apetisante. Aspirăm să avem cămara plină, dulapurile, rafturile, birourile. Practic să avem

Industria retailului, cu tot ecosistemul pe care îl presupune dezvoltarea sa, dar mai ales operarea sa a fost întotdeauna o zonă de operațiuni speciale. Matius

Inițiatorul platformei Prioretail, arhitect Matius Ichim a primit onoranta invitație ca, în calitate de absolvent al Facultății de Arhitectură G.M. Cantacuzino din Iași, să prezinte o

Suntem înconjurați de tehnologie care mai de care mai avansată. Ne folosim de ea și trăim prin prisma ei. Așa cum tehnologia avansează, la fel

Pe 21 februarie, la Biavati Events a avut loc Gala Forbes Office Buildings 2023, în cadrul căreia Forbes România a avut plăcerea de a-i premia

Probabil cauza celor mai mari pierderi din retail, în ultimii ani, Pandemia COVID este subiectul unui studiu realizat în România. Putem sprijini și noi inițiativa Departamentului

Ne-am asumat o misiune, ne-am poziționat pe retail și ne străduim zilnic să ne aducem contribuția la creșterea acestui domeniu. Astăzi suntem în căutarea unei

Centrele comerciale sunt proiecte în perpetuă evoluție, iar dinamica lor reflectă dinamica vieții economice și sociale. Pentru a facilita o experiență și o atmosferă pliată

Ești pasionat de marketing și îți vine natural să stai la curent cu ce se întâmplă în acest domeniu? Îți dorești ca începutul carierei tale

Bine ai venit într-o lume a luminii! Pe cât de spectaculoasă poate fi aceasta, pe atât de tehnică devine abordarea când creezi o experiență de
Urmărește-ne!
Intră în comunitatea noastră.