De la haro.doc la HA.RO

De la haro.doc la HA.RO

Facebook
LinkedIn
Twitter
Email

“Într-un timp record, Claudiu a făcut minuni. Și nu exagerez cu nimic. Prin luna mai 2023 m-a sunat Claudiu Ludoșan de la We Are Younger (WAY), iar apoi ne-am și întâlnit. Nu știam nimic – nici cine e clientul, nici ce se vrea, nici cum vom face, nici cine se va mai implica în proiect.”Matius ICHIM, fondator Prioretail.ro.

La jumătate de an de la interacțiunea cu Claudiu Ludoșan, am fost martori la evenimentul de inaugurare a primei locații HA.RO din România, la Coresi Shopping Resort din Brașov. Este prima verigă dintr-un lanț care aduce un suflu nou în retail-ul autohton, așa cum sublinia la deschidere și Mihai Moraru, fondator HA.RO – “După acest moment de succes, suntem încântați să anunțăm planurile noastre de a inaugura alte două magazine HA.RO în 2024, unul în Timișoara și altul în București, consolidând astfel prezența noastră și oferind posibilitatea și altor comunități să se bucure de gama noastră variată de produse de înaltă calitate”.

Cu experiența înființării în 2009 a Agro-Est Muntenia, companie dedicata producătorilor agricoli și care are în portofoliu peste 1.000 de fermieri parteneri, Mihai Moraru pariază și pe retail. Inițial cu magazinul online hectarul.ro, iar din 1 Decembrie 2023 cu primul magazin fizic HA.RO, Mihai Moraru își asumă riscul tranziției de la digital la fizic, contracarează scepticismul partenerilor, demontează curentele de opinie și își duce viziunea mai departe. Viziune pe care Claudiu Ludoșan (WAY) a înțeles-o și a transformat-o într-un brand. Procesul creativ de naming a fost unul spontan, o transpunere a numelui unui fișier din Hectatul.ro în Ha.ro, o mișcare jucăușă ce a precedat o colaborare fructuoasă cu Claudiu și echipa sa – Mihai Dobre, Andreea Georgescu, Maria Tătaru, Marius Manea, Georgiana Ludoșan, Simina Bănulescu, Janoș Buhănița, Ruxandra Nuță.

Într-un timp record, cu o viteză uimitoare, echipa We Are Youngera sculptat identitatea vizuală și a extins-o în comunicarea la raft, a conturat identitatea verbală, a comunicat noul brand și a asigurat tot ce înseamnă creație foto – video – servicii de care are nevoie orice retailer. În paralel, la invitația lui We Are Younger (WAY), MATIUS Studio s-a alăturat proiectului cu serviciile din portofoliu, iar în timp, prin tranferul de încredere, experiență și expertiză, mare parte din ecosistemul prioretail.ro a livrat pentru HA.RO.

Chiar dacă parcursul nu a fost ușor, chiar dacă au apărut și situații neprevăzute care au presupus găsirea rapidă de soluții, efortul comun a adus rezultatul așteptat. Ritmul acestui proiect a fost dat pe de o partea de implicarea și disponibilitatea investitorului iar pe de altă parte de tinerețea, viteza de lucru, prospețimea și agilitatea echipei We Are Younger. În portofoliul agenției regăsim o mulțime de clienți din zona de retail, printre care și AEM Holding, Agro-Est Muntenia, ProfiArt sau Zimbria sau Măgura Zamfirei.  Din aceeași poveste face parte și HECTARUL.RO (care asigură produsele și accesoriile pentru curte și grădină), care poartă semnătura lui Claudiu Ludoșan pentru toate serviciile de branding, strategie, print, social media și storytelling.

În timp ce povestea HA.RO merge mai departe cu proiecte noi, prioretail.ro pregătește într-un episod viitor, povestea unui alt furnizor de servicii pentru retail, implicat în acest proiect. BRB. 😊

Galerie foto – weareyounger.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Găsește furnizorul de care ai nevoie.
Baza noastră de date cuprinde toate serviciile de care ai nevoie dacă activezi în RETAIL. Toți furnizorii noștri sunt verificați.

Urmărește-ne!

Abonează-te.

Intră în comunitatea noastră.