Prezentarea MATIUS, din cadrul evenimentului susținut de OAR, s-a numărat printre cele care au ținut cont de faptul că timpul și arhitectura sunt legate una de cealaltă. A fost o prezentare autentică, într-un stil personal, direct, concis, elocvent, în încercarea de a transmite și din secretele meseriei, dar și decizia de a se nișa pe zona de arhitectură comercială. Un act de curaj pentru orice breaslă din zona vocațională și a meseriilor liberale pentru că nișarea aduce puțin confort. Dacă ești foarte bun pe un segment, practic nu vei fi supus stresului, dar în același timp, dacă nișa dispare, dispari și tu odată cu ea. Astfel vei fi nevoit să te reorientezi către alte zone mai greu sau mai ușor.
„Profesioniștii fură, amatorii doar se inspiră”
Matius Ichim
Rolul coautoratului
Prezentarea MATIUS a pus în evidență un aspect important, anume cel legat de coautorat. Acest subiect este unul sensibil pentru Matius Ichim. Asta din prisma respectului profund pe care îl are față de colegii și furnizorii care intervin în orice proiect. Respectul față de opinia personală, decizii de moment ale acestora și subiectivitatea cu care Matius tratează aceste aspecte sunt în folosul proiectului. Astfel că orgoliul profesional cât și cel personal nu își mai au locul. A fost o prezentare emoționantă, în care s-a transmis dezinvoltura, dar și puțină ironie. O prezentare succintă, în respect față de ceilalți colegi, față de realizările lor. S-a avut în vedere respectul față de timp și ca un tribut al faptului că arhitectura comercială își știe vârsta și efemeritatea.
Nișa comercială a arhitecturii prezintă un grad foarte mare de efemeritate. Asta înseamnă că arhitectura de retail trăiește maxim 5 ani. După, se ia de la zero ca și când nimic nu ar fi fost. Arhitecții nișați pe zona comercială sunt în slujba unui public extrem de divers. Nu desenează case pentru familii, nu fac birouri pentru IT-ști. Ei fac retail pentru consumatori dintr-o paletă extrem de variată de profiluri. Pentru un spectru vast de personalități și de persona.
Prezentarea Matius a arătat intenția de a colabora și de a comunica cu sala. A însemnat expunerea pe scurt a câtorva proiecte de retail din Iași, și anume: Mango, Marc O’ Polo, Autograf, Vagabond, Farmaciile Dona. S-a pus accentul și pe coautoratul cu, colegii și a furnizorilor Prioretail.
Iașul este o amprentă a schimburilor de bunuri dintre oameni. Ulterior a evoluat către schimburi culturale, ceea ce înseamnă orașul cultural al României. Ideea de cultură și cea de comerț au la bază formula directă, frumoasă a dialogului și a schimbului. Prin dialog negociezi fără să negociezi, expui fără să vinzi.
„Prin dialog comunici, te împrietenești, transmiți și capeți feedback.”
Matius Ichim
Prezentarea Matius, deși a fost cea mai scurtă și aparent cea mai șubredă, a deschis calea către partea cea mai frumoasă a prezentărilor de la Iași și către cea mai frumoasă parte a evoluției arhitecturii. Dar vom avea norocul unei prezentări mai ample, cu detalii, exemple și sfaturi, la final de mai în cadrul
meet the ARCHITECT OAR IASI.
