

Expunerile Matius, curiozitate pentru primarul Mihai Chirica
Expunerile studioului de arhitectură Matius Studio, din cadrul expoziției de la Palatului Braunstein din Iași, unde a fost și premiat, au atras curiozitatea primarului Mihai
Contribuim la îmbunătățirea serviciilor din România și la loializarea clienților dvs. oferindu-vă consultanță și training personalizat, implementând proceduri de Customer Care la standarde internaționale, alături de un diagnostic obiectiv efectuat prin cercetări clasice de marketing, Mystery Shopping sau Vocea Clienților.
Inovăm continuu, găsim cele mai performante metode de cercetare, avem o viziune de ansamblu a business-ului și pieței, vedem lucrurile prin „ochii clientului”.
Ne implicăm cu pasiune pentru a atinge împreună excelența!
Consultă portofoliul nostru de servicii.
Training „Customer Care”
Este esenţial ca fiecare companie să investească în perfecţionarea continuă a angajaţilor săi, pentru a oferi de fiecare dată un serviciu excepţional clienţilor.
Cercetări de marketing
Percepţia clienţilor poate să nu fie întodeauna reală, însă este realitatea pe piaţă, iar singura cale spre succes o reprezintă implementarea unui program eficient de colectare, gestionare a feedback-ului şi de adaptarea continuă a strategiei la nevoile şi dorinţele celor mai importanţi oameni din business-ul dumneavoastră: “CLIENŢII”.
Mystery Shopping
Termenul de Mystery Shopping reprezintă o cercetare calitativă de marketing care presupune evaluarea obiectivă de către un client sub acoperire a serviciilor oferite de către firma analizată printr-un chestionar completat ulterior sau o descriere narativă, care este în concordanţă cu cerinţele impuse de client şi standardele excelenţei în “customer service”.
Ghidul „Mystery Shopper”
Cartea “Mystery Shopper” se adreseză agenţilor economici care conştientizează importanţa oferirii unui serviciu excepţional clienţilor pentru sporirea profitabilităţii lor pe piaţă, dar și acelor persoane care doresc să înveţe cât mai mult din tainele Mystery Shopping-ului şi să profeseze în acest domeniu.
Proceduri & Consultanță
Mențineți același standard de calitate a serviciilor prin implementarea de proceduri personalizate. Construiți proceduri personalizate de “customer care” pentru a vă asigura că oferiți mereu clienților un serviciu excepțional!
Vocea Clienților
Program de măsurare în timp real a percepţiei Clienţilor dvs. 365 zile / an (soft inclus).
Ai un proiect în care ne putem implica?
Scrie-ne și te contactăm în cel mai scurt timp. Toate mesajele transmise prin platforma prioretail.ro ajung la noi.
Urmărește anunțurile și oferă servicii prin platforma noastră.
Expunerile Matius, curiozitate pentru primarul Mihai Chirica
Expunerile studioului de arhitectură Matius Studio, din cadrul expoziției de la Palatului Braunstein din Iași, unde a fost și premiat, au atras curiozitatea primarului Mihai
Evenimentele precum cel organizat de OAR vin implicit și cu o dulce revedere a colegilor de an, a colegilor de generații apropiate, a profesorilor cu
Premierea MATIUS, actul de naștere/deces al arhitecturii comerciale
Evenimentul IAȘI ARCHI: roots & branches organizat de OAR Filiala Iaşi a avut în vedere și premierea Matius. Lucru pentru care suntem extrem de flatați.
Nepi deschide cel de al doilea mall din Craiova
Deși prezentul nu arată o dinamică atât de mare pentru deschiderea de centre comerciale cum era în perioada 2004-2008, respectiv 2015-2019, retailul este într-o continuă
Vitrinier – meserie de domeniul trecutului sau de actualitate?
Mai există meseria de vitrinier? Aceasta este una dintre curiozitățile pe care ni le-a stârnit vizita de la Euroshop. Expozițiile de butaforie (ansamblu de obiecte
Ne place retailul, ne atrage, ne place să ne plimbăm, să vedem produse apetisante. Aspirăm să avem cămara plină, dulapurile, rafturile, birourile. Practic să avem
Newsweek – despre inovație și eficientizare în retail
Industria retailului, cu tot ecosistemul pe care îl presupune dezvoltarea sa, dar mai ales operarea sa a fost întotdeauna o zonă de operațiuni speciale. Matius
Breasla #arhitecților repune Iașul pe scena elitelor mondiale ale creativității
Inițiatorul platformei Prioretail, arhitect Matius Ichim a primit onoranta invitație ca, în calitate de absolvent al Facultății de Arhitectură G.M. Cantacuzino din Iași, să prezinte o
Euroshop 2023 – Metaversul în cunoștere
Suntem înconjurați de tehnologie care mai de care mai avansată. Ne folosim de ea și trăim prin prisma ei. Așa cum tehnologia avansează, la fel
Termenul căutat nu afișează rezultat?
Trimite-ne un mesaj la contact@prioretail.ro și găsim soluții.
Urmărește-ne!
Intră în comunitatea noastră.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |