Particip deja de ani buni la forumuri, conferințe, hackatoane, gale și seri cu creativi în jurul pântecoaselor pahare cu vin, a cocktailurilor de tot felul, a platourilor cu sticksuri, mini-somethings. Fascinantele chipuri, idei și proiecte care ar face gelos orice mic geniu de provincie, au gravitat zeci și zeci de seri de început de primăvară ori toamnă timpurie, culminând cu prețioasele top gale organizate pe banii frumoși din campaniile de PR ale greilor.

În raza obiectivului aparatului meu foto, al ochilor mei atenți la orice detailu, apăreau chipuri în costume elegante, tanti fardate care turuiau povești învățate pe de rost, reprezentanți ai „autorităților” care țineau adormită audiența cu inutilități și platitudini pe care nimeni nu se mai străduia să le combată pentru că nici vorbitorul nu le mai credea. Îmi notam de fiecare dată într-un carnețel frânturi din speech-uri. Idei pe care le-aș fi îmbogățit ulterior când îmi venea rândul să vorbesc în panelul meu.

Încetul cu încetul, chipurile mai mult sau mai puțin umane din jurul meu, au început să se contopească. Am început să nu mai recunosc fețe. Am început să dau „ignore” la oportuniști. Am devenit foarte abil în a evita opiniile sincere și poate cel mai grav este că am început să am o atitudine de toleranță și „așteptări zero” de la majoritatea evenimentelor. Mi se păreau mai autentice întâlnirile de lucru din șantierele studioului meu. Întâlniri mult mai tensionate, dar în urma cărora rămânea mai mult decât articole post-eveniment. Era și încă persistă o disonanță majoră între capitalul uman din bula mea de arhitect de retail: oamenii de la conferințe și oamenii de pe șantiere.

Am parcat la The ONE, cu zero chef de a vorbi despre cum ne afectează pe noi arhitecții măsurile pe care „autoritățile” le vor implemente în scurtă vreme pentru a stoarce și mai mult de la mine și alții ca mine. Dezamăgirile au sporit când am aflat că unii dintre vorbitorii importanți au dat skip evenimentului. 

M-a întâmpinat însă Cătălin Dumitrescu, cu ochii lui verzi și mișcările moi, de dimineață de șantier la mall. Trebuie să spun că la mall se lucrează în ture: noaptea se fac lucrările cu zgomot și praf (desfaceri de sisteme de pereți, carotări, se taie cu flexul țevi și profile, se sparge pardoseala), iar ziua vine cavaleria ușoară (electricienii, finisorii, montatorii de mobilier) ceea ce face ca atunci când ajung eu în spațiu să fac împreună cu chipurile proaspăt trezite din somn sau chiar deloc odihnite, o constatare a predării de ștafetă de la băieții din tura de noapte. Fix acesta a fost sentimentul când am ajuns la eveniment: oameni munciți, ușor blazați, cu frustrări noi peste frustrările vechi, așternute ca frunzele de toamnă.

Traficul de persoane

Am avut inspirația de a da mâna cu Anton, cu care am intrat direct în subiecte despre chimia materialelor de construcții cu rol în protecția la foc. Așa „testez” eu posibilii colegi de panel, cu intenția de a crea totuși un dialog cu cei de lângă mine, chiar dacă nu i-am vazut deloc în viața mea, iar șansele să-i revăd vreodată sunt aproape zero. Vreau să încurajez dialoguri. Vreau autenticul din declarațiile vorbitorilor. Vreau să scot ceva din orele sacrificate pentru aceste întălniri cu persoane total noi, fie că sunt aceștia antreprenori sau angajați ca directori regionali la știu eu ce multinațională.

M-a șocat din start să aflu de la Bogdan că și în România, pe fondul acut al importului de capital uman din țări ca Srilanka, India, Filipine, Bangladesh, Vietnam, Ucraina sau Tadjikistan au apărut și rechinii care transformă omul într-o marfă, că traficul de persoane este mai profitabil decât cel de droguri sau arme.

Tot de la Bogdan am aflat și că direcția exodului maselor de oameni este de regulă dinspre est către vest. Și acest lucru se întâmplă de sute de ani tot în același sens. Asta mi-a dat speranța să gândesc și să afirm că dacă umanitatea a reușit să evolueze totuși pe acest set-up, va reuși și de-acuma înainte.

Lucrurile au început să devină brusc animate, în acest al doilea panel în care am fost și eu vorbitor. Nici primul panel nu a fost lame! Robert Turcescu m-a surprins extrem de plăcut prin pertinența întrebărilor, prin stilul propriu de a adresa întrebările așezându-le cumva pe un context din care tu ca vorbitor să poți scoate o opinie accurate și -foarte util- să ai vreme câteva secunde să înțelegi ce vrea să te întrebe, să aibă mintea ta răgaz să filtreze, să condenseze o frază cât mai elocventă, să te poți autocenzura sau dezlănțui după măsură.

Meritul de a fi fost un forum nesperat de reușit nu este doar al moderatorului ci în foarte mare măsură și al lui Sorin (psiholog expert în resurse umane), al Ioanei, al Corinei, al lui Anton, al Roxanei, al lui Marcel și al lui Bogdan mai sus amintit, iar opiniile lor m-au făcut să scot Mont Blanc-ul și carnețelul meu Prioretail pe care îl am mereu la piept.

Lucruri nespuse în public

Când aflu lucruri utile mie și partenerilor mei din ecositemul Prioretail.ro, mintea-mi începe să „randeze” și să structureze soluții. Soluții cu care am văzut că se confruntă atât breasla creativilor cât și cea a furnizorilor sau integratorilor de soluții și sisteme. Angajații nu mai sunt motivați să stea peste program. De venit în week-end nici nu mai vorbim. Iar de eficientizat orele de prestații, de inovat, de performat, aproape că nici nu se pune problema.

Infuzia de „ochi migdalați”, de „ciumpanezi” nu-i sperie, nu-i inspiră pe colegii mei din șantiere. Chiar și robotizarea îi lasă indiferenți pe mulți dintre oamenii din ateliere, fabrici, birouri. Mintea multora dintre aceștia este în cu totul și cu totul alte zone. Nu către cursurile de facultate la seral cum aș fi sperat, nu către un vis din copilărie care să-i urce.

Cele mai mari provocări semnalate de către Sorin, Ioana, Corina și Mircea au fost bătălia pentru acapararea de talente, pentru retenția acestora și pentru sondarea competențelor în meseriile vocaționale. Evident că m-am gândit imediat că aș vrea să-i fi întrebat dacă pot să-mi dea sfaturi și direcții pentru zona retailului. Timpul scurt al pauzei nu mi-a oferit răgazul să-i întreb dacă există traineri și recruteri specializați pe retail (cum este și Cosmina Voichita Mesesan la o anumită scară). Sper însă ca ei să citească acest material, să-l aprecieze și să îmi scrie.

Mai puțin caviar

Excitat de iureșul ideilor care îmi traversau și pe alocuri întrerupeau firul dialogului (da, de multe ori fac pauze spontane în dialog, pentru că îmi vin idei pe care nu le pot opri sau pune pe hold) am afirmat că în ciuda crizelor care s-au succedat, a impasibilității cu care își joacă ineficiența de ani și ani de zile aparatul de stat românesc, a lipsei de empatie socială în general, antreprenoriatul în general și cel al industriei creative în special, nu doar că va supraviețui ci va prospera. Da, noi suntem cei care „vom mânca mai puțin caviar” când ne va fi greu. Vom pleca mai rar în „vacanțe de lux” în țări în care se vorbește limba celor pe care îi întâlnim la terasele și șantierele din România. Da, noi suntem cei care vom găsi soluții să protestăm. Noi suntem cei care vom plăti taxele la zi. Tot noi vom crea valoarea adăugată din care pe față și fără procese de conștiință își vor umple cămările cu caltaboși boșii din sutele de agenții, comisii, camere și birouri.

Vor arăta apoi cu degetul către noi și din oficiu vor așterne deasupra noastră prezumția de infractori fiscali. Ne vor numi evazioniști, ne vor umili cu popriri, cu răspunsuri echivoce și ordonanțe de urgență care să ne facă viața oricum grea și mai grea. De ce? Pentru că putem duce!

Presiuni pe C.E.O.-ul României

Vorbele s-au condensat pe final în concluzii. Fiecare dintre noi a cerut „autorităților” – și nu mă sfiesc să-i pun între ghilimele pe foarte foarte mulți dintre umanoizii care cred că au autoritate doar pentru că se pot ascunde în spatele unei uși pe care scrie ministru, secretar de stat, primar, consilier ș.am.d. – să țină cont de opinia lor pe scurt. Un fel de „elevator pitch” care la mine a sunat așa: sunt de-acord să-mi crești taxele, dar dă-mi ceva de banii ăștia! Așa se întâmplă și în privat, la mall-uri. Nici-un LandLord nu crește peste noapte chiriile de 4-5 ori, niciodată nu se umblă la bani fără a da ceva în schimb. Deci, aștept spitale decente, autostrăzi, un sistem juridic uman si mai ales școli, facultăți, proiecte universitare și de cercetare.

Biografie

Matius Ichim este absolvent al Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” din Iași (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”). Și-a dedicat cei peste 20 de ani de carieră pasiunii pentru arhitectura de retail și studiului comerțului ca fenomen social. Împreună cu colegii și partenerii săi, a redesenat și remodelat an de an, un spectru amplu de spații destinate vânzării de bunuri materiale, livrării de servicii și schimburilor spirituale între oameni.

Cu fiecare proiect, cu fiecare profil de retailer, Matius și echipele sale de specialiști recreează regulile esențiale: definirea punctelor de interacțiune dintre client și spațiu, declinarea identitații vizuale a mărcii către spațiul de retail, identificarea elementelor ce crează memorabilitatea, gestionarea fluxului de clienți.

Recenta fuziune dintre realitatea brick and mortar și cea a realității virtuale și augmentate, a deschis o nouă cale pentru Matius și clienții vizionari din portofoliul său. Matius Ichim a devenit cunoscut în lumea retailul-ui ca arhitect specializat, co-fondator și managing partner al MATIUS Studio și al PRIORETAIL.ro, prima platformă de servicii și soluții destinate retailerilor din România.